Premierul Boris Johnson conduce de pe patul de spital, regina îi încurajează pe britanici

Premierul britanic Boris Johnson conduce din spital. Șeful din Downing Street își exercită prerogativele de pe patul de spital unde a ajuns, duminică, cu simptome persistente de COVID-19. Johnson se află în a zecea zi de la testarea pozitivă la noul coronavirus. Premierul britanic a petrecut noaptea în spital unde s-a internat duminică pentru teste. Johnson a fost primul lider al unei țări puternice infectat cu SARS-CoV-2.

Nu e singura figură publică importantă din Marea Britanie infectată. Și prințul Charles a fost confirmat cu COVID-19. Membrii familiei regale sunt izolați la reședințele lor ificiale. Regina Elisabeta a II-a a transmis ieri un mesaj britanicilor. Un moment foarte rar, de-a lungul vieții sale. A fost al cincilea mesaj pe care regina l-a dat , într-un moment dificil, de-a lungul perioadei în care s-a aflat pe tron.

”Le mulțumesc tuturor celor care lucrează în sistemul sanitar, celor care îndeplinesc rolul esențial în viața de zi cu zi, și care continuă să își îndeplinească îndatoririle în afara case în sprijinul nostru, al tuturor.Sunt sigură că națiunea se alătură azi pentru a vă da asigurări vouă, din prima linie, că sunteți apreciați oră de oră pentru lucrul extraordinar pe care îl faceți.” le-a spus regina angajaților din NHS. Apoi, s-a adresat cetățenilor:

”Dacă vom fi uniți și vom da dovadă de tărie caracter vom depăși această perioadă. Sper că în anii următori toți vor avea capacitatea să se mândrească cu felul în care au gestionat această provocare și cei care vor veni după noi vor spune că această generație de britanici a fost la fel de puternică ca oricare alta din istorie. Disciplină, determinare și bun simț sunt atributele care caracterizează această țară.Suntem mândri de oamenii pe care îi avem.”

Regina a amintit, făcând o comparație, de primul discurs pe care l-a susținut de la Palatul Windsor, împreună cu sora sa. Se întâmpla în 1940 când, copil fiind, s a adresat cu un mesaj transmis împreună cu sora sa altor evacuați din casele lor pentru propria lor siguranță. ”Azi, mulți simt această durere a separării de cei dragi. Deși avem de înfruntat și alte provocări, de data asta e diferit. Toată lumea este unită de un scop comun. Sper să folosim avantajele științei și împreună vom reuși.” a spus regina Marii Britanii.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea