Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au pus bazele unei colaborări ce va permite realizarea unor programe de educație pentru sănătate.
Conform acordurilor, aceste programe vor avea o componentă dedicată prevenției, igieniei stomatologice și vaccinării. De asemenea, vor cuprinde și informații despre alimentația corectă.
„Ministerul Sănătății în colaborare cu Ministerul Educației au început un astfel de demers pentru realizarea unor programe de educație pentru sănătate. Pe lângă componenta de prevenție, pe lângă componenta de igienă stomatologică, de exemplu, vaccinare și toate celelalte conduite preventive se va discuta și se va aborda inclusiv zona de alimentație, în special o alimentație corectă, care să reducă gradul de obezitate care există în România„ , a spus ministrul Sănătății.
Oficialul a precizat și faptul că modelul din Spania privind componenta de sănătate mintală poate fi ‘replicat cu ușurință’ în România.
„Se încearcă pe cât de mult posibil ca tratamentele să fie realizate în regim de spitalizare de zi și în regim de ambulatoriu de specialitate iar internările în spitalizare continuă se realizează doar dacă este necesar. Practic, se face un efort deosebit în reducerea timpilor de internare și orientarea pacientului către spitalizare de zi și ambulatoriu de specialitate„, a adăugat Alexandru Rogobete.












