Proiect al Ministerului Sănătății privind vizita în spitale. Ce spune Alexandru Rafila

Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un proiect de ordin care vizează stabilirea unui program organizat de vizitare a pacienților internați în spital. De asemenea, documentul prevede și un set de reguli pentru aparținătorii bolnavilor.

Potrivit propunerii făcută de Ministerul Sănătății, în cursul săptămânii există un anumit orar de vizită, iar în weekenbd orarul poate fi prelungit. În cazul pacienților aflați în stare critică, vizitele pot fi făcute în orice zi, indiferent de oră.

Astfel, pacienții pot fi vizitați de luni până vineri, între orele 15 și 20, preț de jumătate de oră, iar în weekend aparținătorii pot petrece în spital, alături de bolnavi, până la o oră.

Acest Ordin reglementează foarte clar cum se face accesul în spital într-un mod civilizat încât oamenii să aibă acces la informaţiile legate de rudele lor apropiate şi să poată să le viziteze într-un interval de timp rezonabil” susține Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

În timpul vizitei în spitale, vizitatorii sunt obligați să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară. Totodată aceștia trebuie să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes