RAED ARAFAT: ”DUPĂ 15 IUNIE NU PUTEM SĂ REVENIM LA NORMALITATEA CARE ERA ÎNAINTE”

După 15 iunie nu vom putea reveni la normalitatea care era înainte de pandemie. Declarația îi aparține șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, prezent luni seară în studioul TVR. De asemenea, Arafat nu a putut preciza clar dacă după această data va fi ridicată starea de alertă, adăugând că o decizie în acest sens va fi luată peste câteva zile, în funcție de evoluția cazurilor de coronavirus în țară.

O relaxare totală ce înseamnă: ne întoarcem la cinematografe, la teatre, la sport cu spectatori în spaţii închise, în spaţii deschise, la restaurante, asta înseamnă revenire totală. Cine îşi asumă acest lucru? Eu, ca persoană, poate să fie decizia oricât să fie, că noi putem merge la cinematograf sau la teatru şi să fie plin, eu n-am să mă duc, de exemplu, pentru că ştiu că există un risc încă.(..) Dacă situaţia nu este stabilă, unele măsuri trebuie să se prelungească. Nu putem renunţa la măşti, nu putem renunţa la anumite măsuri încă de restricţie care vor trebui să fie în continuare aplicate. Locurile unde vin foarte mulţi în zone închise, asta nu trebuie să fie permis, cum o să facem acest lucru? Dacă sunt soluţii, e foarte bine, dar care sunt soluţiile?“, a declarat şeful DSU.

Arafat a explicat că trebuie văzut cum se vor implementa măsurile care rămân în vigoare după 15 iunie.

În baza acestui lucru, este posibil să avem nevoie de o bază legală care să ne oblige să o luăm pentru a merge mai departe. (..) Din data de 15 cum o să lucrăm mai departe? E un semn de întrebare. Şi atunci trebuie analizată situaţia, cel mai probabil starea de alertă ne-a permis să facem un lucru, să-l facem mai departe, poate că nu cu toate restricţiile în ea, cu mai puţine restriciţii (…) dar permiţând anumite măsuri să fie luate. Dacă nu va fi starea de alertă, trebuie să vedem care va fi modalitatea. Dacă lăsăm totul şi spunem că totul se întoarce la normalitatea de înaintea virusului, eu cred că aici comitem o greşeală majoră şi care s-ar putea să o plătim foarte serios”,

Întrebat dacă este de acord cu prelungirea stării de alertă pentru 30 de zile, el a răspuns: “Poate că este o soluţie normală în situaţia în care nu am încheiat încă problema acestei epidemii şi acestui virus. Deci este clar că luarea unei măsuri de prelungire şi discuţia între lumea politică, trebuie să se discute, eu sunt convins că în final se va ajunge, când se pun cărţile de masă, se pun datele pe masă, va înţelege toată lumea că lucrurile încă nu s-au terminat. (…) Eu nu cred că încă am terminat”.

Raed Arafat a adăugat că România nu a scăpat de riscuri, în continuare înregistrându-se răspândirea SARS COV-2, fiind inclusiv focare în mai multe județe.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes