Raportul conducerii militare! Cauzele pentru care Suceava a ajuns noul Bergamo al Europei. Lipsa circuitelor separate, aparenta protecție a cadrelor medicale

Ministerul Sănătății a făcut public raportul generalului maior în rezervă Ionel Oprea, cel care în perioada 2-30 aprilie 2020 a asigurat conducerea militară a Spitalului Județean de Urgență Suceava.

Potrivit documentului, echipa militară a găsit mai multe nereguli.

“Conducerea instituției nu mai era eficientă, Consiliul medical nefiind convocat oficial din luna februarie. Structura funcțională a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava era redusă, iar sectoarele în care erau internați pacienții COVID -19, UPU, laboratorul de imagistică, laboratorul de BK, sectoarele administrativ și logistic funcționau la o capacitate de „avarie” datorită asigurării minimale cu personal – aproximativ 15% din personalul spitalului.

S-a mai constatat că protecția personalului, cu excepția unor persoane din UPU, sectorul de Boli Infecto-contagioase și Sectorul Boli Interne – COVID-19, era inadecvată, necorespunzătoare, improvizată. În ceea ce privește circuitele funcționale specifice, cu toate că spațiul de spitalizare era împărțit în sectoare COVID-19 și non-COVID nu s-a putut identifica nicio decizie a conducerii, recomandare a specialiștilor epidemiologi sau o practică în curs care să asigure dimensionarea și separarea lor.

Nu a fost asigurat managementul riscului de infectare în afara spitalului, iar capacitatea de testare era redusă și nu a reușit să acopere, în timp util, necesitățile de investigare, mai ales pentru cele efectuate, în urgență, la nivelul secțiilor (cazuri medii-severe) și secției ATI (comunicare dificilă, rezultate oferite tardiv în raport cu necesitățile reale, comunicare numai în format letric, ofertă de servicii inadecvate solicitărilor crizei COVID-19, etc.)”,  se arată în raportul înaintat de generalul Oprea și făcut public de Ministerul Sănătății.

Echipa militară a avut ca obiective principale stingerea focarului epidemiologic, operaționalizarea unității sanitare și adaptarea acesteia la perioada epidemică. Practic, aceștia au fost nevoiți să o ia de la zero și să facă ceea ce deja trebuia să fie făcut în spital.

“Echipa condusă de secretarul de stat din cadrul MS a luat măsuri privind protecția individuală a personalului, stabilirea circuitelor funcționale specifice, carantinarea instituționalizată a personalului sănătos, controlul respectării normelor de protecție individuală și a circuitelor funcționale de către angajații spitalului. A fost elaborat un Planul etapizat de operaționalizare graduală a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru atingerea capacității de răspuns maximal și s-au întocmit, avizat și implementat procedurile, protocoalele și ghidurile de practică – în diagnosticarea, tratarea și îngrijirea pacienților COVID-19. A fost testat întreg personalul medical și a fost crescută capacitatea de testare SARS-COV 2 a unității. Au fost luate o serie de măsuri și la nivelul secției ATI care au dus la creșterea capacității secției ATI atât din punct de vedere al spațiilor, numărului de paturi și a capacității de ventilare.  A fost proiectat un pavilion de triaj-admisie – TI pentru sectorul Boli infecto-contagioase și mai multe unități modulare de acces protejat pentru personalul spitalului (garderobă + sector echipare protecție – decontaminare – pentru fiecare acces/circuit în spital). A fost asigurată colaborarea cu structurile administrative locale (din partea cărora a beneficiat de sprijin maximal) și informarea oportună a populației din regiune și la nivel național”, se specifică în raport.

Potrivit Ministerului Sănătății, la finalul misiunii, echipa militară a predat noii conduceri un spital funcțional, care acum este pregătit, indiferent de evoluția cazurilor COVID-19.

„Ceea ce s-a întâmplat la Suceava trebuie să reprezinte o lecție pentru noi toți. După ridicarea stării de urgență vom avea mult de lucru pentru reorganizarea și eficientizarea sistemului sanitar. Consider că, pentru încă o perioadă, unitățile sanitare trebuie să rămână în coordonarea ministerului. Este nevoie și de actualizarea legii sănătății pentru că actuala variantă este depășită”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Categorii: Alertă: coronavirus, Știri
Tags: , , , , , , , , ,
Ți-ar putea plăcea

Muzica și eliberarea emoțiilor negative VIDEO

Terapia prin muzică poate fi benefică multor persoane care ajung în cabinetul unui psihoterapeut. Sunetele pot ajuta la eliberarea emoțiilor negative și la regăsirea sinelui. Specialiștii susțin că terapia prin…