Raportul zilei: 1.727 cazuri noi, 180 de decese. Rezerva de paturi de la ATI este de 168

Autoritățile de la București anunță, sâmbătă, că alte 1.727 de persoane au fost infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), 24 dintre acestea fiind reinfectări la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.  

Tot în ultimele 24 de ore, Institutul Național de Sănătate Publică raportează 180 de decese (87 bărbați și 93 femei), din care 19 sunt din lunile octombrie și noiembrie. Pacienții care au pierdut lupta cu noul coronavirus erau internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița,  Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București. Decese pe categorii de vârstă:

 2 la categoria de vârstă 30-39 ani;

7 la categoria de vârstă 40-49 ani;

10 la categoria de vârstă 50-59 ani;

44 la categoria de vârstă 60-69 ani;

60 la categoria de vârstă 70-79 ani;

57 la categoria de vârstă peste 80 ani.

90 % din pacienții decedați erau nevaccinați. Mai exact, 162 erau nevaccinați și 18 vaccinați. Cei 18 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 de ani. 16 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În spitalele din România, sunt internate cu COVID-19 7.714 persoane, 1.265 fiind la ATI. Dintre pacienții internați la ATI, 10 % sunt vaccinați. Din totalul pacienților internați, 130 sunt minori, 116 fiind internați în secții și 14 la ATI.  La ATI erau disponibile, sâmbătă, 168 de locuri.  

Pe teritoriul României, 37.236 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.847 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.229 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane. 

Ți-ar putea plăcea

De interes