Reacție, în direct, a președintelui Colegiului Medicilor din România în urma negocierilor desfășurate la CNAS. Dr. Daniel Coriu, la Medika TV: „Garanții nu există”

Medika TV a continuat seria dezbaterilor cu privire la problemele generate în sistemul medicinei primare de propunerea legislativă privind diminuarea valorii punctului de consultație. Astfel, în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, au fost prezentate puncte de vedere ale specialiștilor din sistem în ceea ce privește negocierile pe această temă, care s-au desfășurat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru că oficialii Colegiului Medicilor din România au fost cei care au participat la negocieri, dr. Daniel Coriu, președintele CMR a vorbit în direct despre rezultatul negocierilor. 

„Noi credem că aceste negocieri au fost extrem de importante pentru că în primul rând s-a evitat o criză majoră în sistemul medical. Am obţinut menţinerea finanţării care a fost negociată tot de noi cu CNAS prin contractul-cadru din iulie 2023 (…) Garanţii nu există, dar suntem convinşi că… ni s-a cerut o implicare a noastră. Noi avem grupuri de lucru pe toate palierele încă din 2021, cu profesionişti în medicină, sunt oameni care lucrează zi de zi, vin cu probleme reale şi noi încercăm să le implementăm” a explicat dr. Daniel Coriu, președintele CMR, în direct la Medika TV. 

Coriu a precizat că aşteaptă hotărârea de guvern şi publicarea în Monitorul Oficial a ceea ce s-a convenit împreună cu CNAS.

„Este o veste pe care noi am fost foarte fericiţi că am obţinut acest lucru, dar şi aşteptăm HG, publicarea în Monitorul Oficial. Sper să nu apară alte lucruri. De asemenea, în urma acestor negocieri, şi trebuie să spun că CMR, Colegiul Medicilor din România, este singurul organ abilitat din rândul medicilor să aibă drept de negociere” a mai spus președintele Colegiului Medicilor din România. 

 

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes