Realitatea din spitalele românești. Cabinete supraaglomerate și medici epuizați. Medic la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: „Adresabilitatea este mare!”

Activitatea spitalelor din România este îngreunată și din cauza lipsei unei infrastructuri bine pusă la punct, care să permită medicilor să își desfășoare activitatea fără a fi nevoiți să completeze zeci de fișe în fiecare zi, în condițiile în care adresabilitatea este foarte mare. 

Conf. dr. Irina Strâmbu, medic primar pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București a relatat, la Medika TV, situația din acest spital: „untem cu infrastructura la limita de jos pentru că adresabilitatea este mare, avem programări la ambulatoriul de specialitate şi la spitalizările de zi care merg până la două luni. În fiecare zi se fac peste 100 de spitalizări de zi şi nu ştiu câte consultaţii în ambulator de către aceiaşi medici. Asta le explic la pacienţi, suntem aceiaşi actori în trei piese de teatru diferite. Putem să fim în piesa de teatru ambulator de specialitate spitalizare de o zi sau spitalizare continuă, tot noi, dar cu diverse restricţii care vin tot de la CNAS pentru că trebuie decontate fel şi chip, reţete, investigaţii, bilete de trimitere şi aşa mai departe”.

Deși Institutul „Marius Nasta” nu este spita de urgență, activitatea medicală se desfășoară fără încetare. „Gărzile sunt copleşitoare. Deşi nu suntem spital de urgenţă, garda munceşte zi şi noapte şi cu urgenţe şi cu toate cele şi nu avem nici infrastructura necesară pentru aşa ceva, nici plata pentru aşa ceva şi foarte greu este pentru medicii care fac de gardă să acopere toate cele”, a adăugat Irina Strâmbu.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes