Realitatea e dură! Bolnavii COVID-19, puși pe liste de așteptare din cauza lipsei locurilor din spitale

Nu doar secțiile ATI ale spitalelor din România unde ajung cazurile critice de COVID-19 se confruntă în ultima vreme cu lipsa locurilor. Din cauza creșterii numărului de cazuri, tratarea pacienților cu forme medii sau grave a devenit dificilă din cauza paturilor pline în permanență.

Cu o astfel de situație se confruntă Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București. Unitatea medicală este obligată să pună pe liste de așteptare pacienții cu forme medii de COVID-19, până când se eliberează un loc în spital.

Se întâmplă des ca pacienții să fie în așteptare pentru că nu mai sunt locuri. Sunt cel puțin 15, dacă nu 20 de bolnavi pe zi care ar avea nevoie de locuri mult mai repede decât obțin. Dacă vrem ca lucrurile să meargă bine trebuie să avem o capacitate mai mare de internare, nu doar în ATI”, a explicat dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și purtătorul de cuvânt al Institutului „Matei Balș” din București, în direct la Medika TV.

Mai mult, netratați la timp, pacienții cu forme medii sau grave de COVID-19 pot deveni în scurt timp pacienți în stare critică ce vor avea nevoie de îngrijiri medicale în secțiile de ATI. „Așteptarea în evoluția bolii nu este benefică pentru pacient. Cu cât se internează mai repede, cu atât mai bine. Primește tratamentul și poate avea o evoluție bună”, a mai spus dr. Adrian Marinescu.

Între timp, Ministerul Sănătății a elaborat o nouă serie de protocoale în ceea ce privește îngrijirea medicală a pacienților bolnavi de COVID-19, dar asimptomatici. Aceștia ar putea fi tratați și la domiciliu, sub monitorizarea directă a medicilor de familie.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes