Reputat medic infecționist: “Era bine să fi adus VACCINUL și după aceea să începem școala”

Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, dr. Cristian Oancea, se teme că România ar putea înregistra un noul val de îmbolnăviri după data de 14 septembrie, când va începe un nou an școlar. El a declarat la Digi 24 că e de așteptat ca numărul de îmbolnăviri să sară de 2000 de cazuri zilnic și spune că se teme să-și trimită copilul la școală.

“În principiu, și e părerea mea personală, ne așteptăm la un număr crescut de cazuri, mă aștept la peste 2.000 și ceva de cazuri, cred că indicele de transmitere e mult mai mare decât putem noi să identificăm în acest moment. Cert este că sistemul sanitar este pus sub presiune în toată țara, paturile de la ATI se umplu vertiginos și numărul de decese nu este în scădere. Sunt mai mulți factori. În primul rând începerea școlii, începerea lucrului, oamenii se întorc din concediu, se aglomerează mijloacele de transport în comun, corporațiile și mai este și procesul electoral, iar dacă vom fi responsabili poate reușim să depășim cu bine aceste două luni. Gândiți-vă că copiii sunt așteptați la școală, mai ales în clasele primare și grădiniță de bunici, bunicii prezintă afecțiuni cronice, cam toți părinții noștri, bunicii noștri, sunt cu un grad de risc foarte ridicat. Ne este frică să nu avem o transmitere în rândul vârstnicilor foarte crescută, lucru care va fi devastator pentru toate familiile. Am temerea în primul rând că chiar dacă copilul se va infecta, va transmite la bunici și după aceea am temerea că mă voi infecta chiar eu”, a declarat dr. Cristian Oancea.

Medicul timișorean e de părere că autoritățile ar fi trebuit să amâne deschiderea unui nou an școlar cel puțin până la apariția unui vaccin și imunizarea unei părți importante a populației expusă infecțiilor.

“Era bine să fi adus vaccinul și după aceea să începem școala”,  a mai spus managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” Timișoara.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes