România, pe primul loc la nivel european în privința consumului de antibiotice. Reacția ministrului Alexandru Rafila

Într-o declarație publică, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății a atras încă o dată atenția cu privire la faptul că românii consumă foarte multe antibiotice, irațional. Țara noastră se află pe primele locuri la nivel european în ceea ce privește consumul de antibiotice.

Ministrul Sănătății a atras atenția că din cauza creșterii consumului de antibiotice, a crescut și circulația bacteriilor multi rezistente. „Ţările care consumă raţional, aş spune, antibiotice, deci, se eliberează mai greu în farmacii, se dau întotdeauna antibioticele de primă intenţie, cu foarte mare dificultate se acceptă înlocuirea unui antibiotic decât când există evidenţe clinice foarte clare. Lucrul acesta trebuie ţinut sub control, pentru că suntem pe primele locuri în ceea ce priveşte bacteriile multirezistente, iar infecţiile asociate asistenţei medicale provocate de aceste bacterii pun vieţile în pericol. (…) Am promovat de curând proiectul strategiei naţionale de control al rezistenţei la antibiotice. Trebuie să facem paşi concreţi” a precizat Alexandru Rafila, într-o declarație făcută în plenul Parlamentului României.

Ministrul Sănătății a precizat faptul că se gândește la un demers legal prin care eliberarea antibioticelor să nu mai poată fi făcută prin rețetă simplă. „Prescrierea de antibiotice trebuie să fie potrivită cu boala, în sensul că antibiotice de rezervă nu trebuie prescrise ca antibiotice de primă intenţie. (…) Eliberarea antibioticelor din farmacie trebuie făcută strict pe reţetă. Ne gândim foarte serios să reglementăm astfel încât antibioticele să nu mai poată să fi eventual eliberate nici măcar pe bază de reţetă simplă” a mai spus Alexandru Rafila.

 

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes