Războiul în instanță dintre Crucea Roșie Română și Salvamont România pentru utilizarea simbolului „crucii roșii” intră într-o nouă fază.
În semn de protest față de procesul deschis de Crucea Roșie Română, Sabin Cornoiu, șeful Salvamont România a returnat diploma de „Membru de Onoare” al Societății Naționale de Cruce Roșie.
„O mare perioadă de timp, începând de acum 40 de ani, am fost membru activ al Crucii Roşii Române. Am purtat această apartenenţă cu onoare şi respect, lipind cu mândrie timbrul cotizaţiei lunare pe carnetul de membru şi susţinând constant, material, financiar şi prin întreaga mea expertiză, activitatea acestei instituţii. Am crezut atunci – şi continui să cred şi astăzi – că asemenea structuri trebuie conduse pe principii de corectitudine, responsabilitate şi respect reciproc. În primii ani de după 1989, am participat cu entuziasm şi deplină implicare în comitetele comune de lucru care aveau misiunea de a construi o nouă legislaţie pentru buna desfăşurare a activităţii Salvamont şi a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. Eforturile noastre comune s-au concretizat prin adoptarea legislaţiei din anii 1995-1996, acte normative care au pus bazele moderne ale instituţiilor pe care le reprezentăm astăzi” a precizat Sabin Cornoiu, într-o scrisoare deschisă.
Șeful Salvamont România a mai scris că: „Astăzi, după 25 de ani, aleg să renunţ la această distincţie şi să vi-o returnez, întrucât nu mă mai regăsesc în direcţia şi în valorile pe care actuala conducere a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România le promovează”,
Conducerea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România cere în instanţă anularea mărcii oficiale Salvamont, acuzând instituţia, printre altele, că ar utiliza sigla „în scopuri comerciale” şi că „ar obţine avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană”.












