Semne și simptome ale pietrelor la rinichi. Nu în toate cazurile apare durerea

Pietrele la rinichi se pot dezvolta fără a provoca durerea specifică. Ea apare doar în anumite cazuri, iar în astfel de situații pacienții trebuie să ajungă foarte repede la spital.

„În cazul în care pietrele sunt mici și sunt localizate în rinichi și rămân acolo, nu dau niciun fel de simptomatologie. Unele dintre ele pot fi descoperite întâmplător, cu ocazia unui examen ecografic de rutină” susține dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog, Doctor în Științe Medicale.

Problemele în ceea ce privește durerea apar când calculii renali migrează de la nivelul rinichiului către vezica urinară, prin uretere.

„Problemele apar când un calcul pleacă din rinichi. Se formează din rinichi, iar cât timp stă acolo nu pune niciun fel de probleme, dar când migrează printr-un canal foarte subțire, numit ureter, care leagă rinichiul de vezica urinară, poate să apară acea colică renală. Urina din rinichi nu se mai poate evacua, pentru piatra face un dop pe acest canal, urina se acumulează în rinichi, crește presiunea în rinichi și apare durerea. Durerea este de intensitate mare, care poate apărea din senin. Durerile nu pot fi calmate de niciun fel de poziție” mai spune dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog, Doctor în Științe Medicale.

În unele situații, durerea poate fi însoțită și de alte simptome precum stări de greață sau chiar febră.

„Această durere este însoțită de regulă, de greață, de vărsături, uneori dacă pacientul stă mai mult acasă poate să apară și febra” mai spune dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog, Doctor în Științe Medicale.

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea