Specialiștii avertizează că redeschiderea școlilor e o măsură pripită, în contextul evoluției noii tulpini a coronavirusului

Tot mai mulți specialiști se arată îngrijorați de evoluțiile recente ale pandemiei care sunt înregistrate în mai multe state europene, din cauza răspândirii noii tulpini a coronavirusului, identificată pentru prima oară în Marea Britanie. Există suspiciunea că aceasta ar circula inclusiv în România, cel puțin în București, după ultimele confirmări făcute în laboratoare.

Tocmai de aceea, medicii se tem că în curând ar putea lovi al treilea val al pandemiei, iar în acest context specialiștii îndeamnă la prudență când vine vorba de redeschiderea școlilor, moment anunțat pentru data de 8 februarie, când va începe al doilea semestru al anului școlar.

Medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, consideră că deschiderea școlilor este o decizie pripită, mai ales că se preconizează ca un al treilea val pandemic să fie mai agresiv decât primele două.

Valul al treilea cu noile tulpini își va face apariția și la noi. Și e foarte clar deja că va veni cu o mai mare agresivitate de transmitere intracomunitar. Tocmai de aceea deschiderea școlilor este o decizie pripită”, a spus dr. Cristian Oancea la Antena 3.

Un avertismentul similar a fost lansat și de prof. univ. Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică.

Noua tulpină fiind mai puternică va tinde să ia locul actualei tulpini. Reînceperea școlii trebuie făcută cu prudență. Cred că Hotărârea de Guvern care face referire la măsurile care trebuie luate în pandemie nu mai este actuală. Aș recomanda o deschidere etapizată”,  a declarat Răzvan Cherecheș la Digi 24.

De altfel, însuși ministrul Sănătății a avut un mesaj similar, care îndeamnă la prudență, lansat chiar în ziua în care Ministerul anunța încă două noi cazuri de infectare cu tulpina britanică, iar în București se întrunea Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență pentru a discuta măsurile de relaxare:

 „Având în vedere contagiozitatea ridicată a noii tulpini, îndemnul nostru este pentru prudență. Numărul cazurilor este în creștere în foarte multe țări europene și riscul unui nou val al pandemiei este mare și pentru țara noastră. Orice măsuri de relaxare, inclusiv redeschiderea școlilor, pot fi puse în pericol”,  s spus, vineri, ministrul Vlad Voiculescu.

Tags: , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes