Specializări NOI pentru asistenții medicali și moașe. Ministerul Sănătății așteaptă propuneri până pe 15 septembrie

Un proiect de ordin de ministru se află în dezbatere publică și așteaptă propuneri și observații de la persoanele interesate până pe data de 15 septembrie. Acesta vizează mai multe schimbări în programele de specializare pentru asistenții medicali și moașe.

Printre altele, proiectul propune introducerea specializării de tehnician perfuzionist, dar și posibilitatea ca la cursuri să se înscrie și asistenții medicali care nu sunt angajați în unități sanitare, pentru a se elimina discriminările.

 „Aceste programe de specializare au ca scop dobândirea de noi cunoștințe teoretice, abilități practice şi competenţe profesionale impuse de schimbarea condiţiilor de muncă. Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, în urma desfășurării cursurilor anterioare, a solicitat o serie de modificări  în scopul îmbunătățirii organizării și desfășurării cursurilor. De asemenea, solicitări de modificare și completare au fost adresate și de către reprezentanții centrelor de dializă și reprezentanți ai tehnicienilor perfuzioniști. Se impun de asemenea, unele modificări pentru o formulare mai clară a unor prevederi și pentru respectarea normelor de tehnică legislativă”, se precizează în referatul care însoțește proiectul de ordin de ministru.

Proiectul este publicat pe site-ul Ministerului Sănătății la secțiunea Transparență Decizională.

Acesta poate fi descărcat și de mai jos.

Tags: , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes