Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia organizează, în perioada 5-6 iunie, o sesiune de consultații medicale susținute de trei specialiști din Viena, în parteneriat cu Clinica ATOMOS Währing. Pacienții vor putea fi evaluați în domenii precum neurochirurgia, chirurgia oro-maxilo-facială, rinologia și chirurgia sinusurilor, în cadrul unor consultații realizate împreună cu medici specialiști români. Inițiativa marchează una dintre primele colaborări de acest tip organizate de Spitalul Dr. Holhoș după inaugurarea unității medicale din Alba Iulia și aduce în România medici cu experiență în tratarea unor cazuri complexe, inclusiv patologii oncologice, afecțiuni cranio-faciale, boli ale sinusurilor și patologii neurochirurgicale.
Consultațiile sunt destinate pacienților care au nevoie de o evaluare de specialitate, de o opinie medicală suplimentară sau de recomandări privind pașii următori ai tratamentului. Pentru pacienții care se confruntă cu un diagnostic dificil, simptome persistente sau o afecțiune care necesită o abordare specializată, accesul la o astfel de evaluare poate ajuta la clarificarea opțiunilor medicale disponibile. Echipa Spitalului Dr. Holhoș poate oferi îndrumare privind specialitatea potrivită și documentele necesare pentru consultație, iar programările pentru consultațiile din 5 și 6 iunie se fac la numărul 0358 880 006.

Consultații de chirurgie oro-maxilo-facială cu Prof. Emeka Nkenke
Prof. Univ. Dr. Dr. Dr. Dr. h.c. Emeka Nkenke, profesor și șef al Departamentului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială al Spitalului General din Viena, AKH, va consulta pacienți la Alba Iulia alături de Asist. Univ. Dr. Julian Bonea, medic specialist în chirurgie cranio-maxilo-facială. Medicul coordonează și un Centru de Excelență în cadrul Clinicii ATOMOS Währing, iar activitatea sa este concentrată pe chirurgia oro-maxilo-facială, reconstrucția complexă și tratamentul cazurilor oncologice din sfera capului și gâtului.
Consultațiile se adresează pacienților cu afecțiuni congenitale sau dobândite ale feței și maxilarelor, malformații cranio-faciale, despicături de buză și palat, traumatisme severe, tumori sau cazuri care necesită reconstrucții complexe. În astfel de situații, evaluarea de specialitate poate ajuta la clarificarea diagnosticului, la stabilirea indicației chirurgicale și la înțelegerea opțiunilor de tratament. Experiența Prof. Nkenke include utilizarea tehnologiilor digitale în planificarea intervențiilor chirurgicale și dezvoltarea unor metode moderne de reconstrucție mandibulară, inclusiv pentru pacienți oncologici. Pentru ca evaluarea să fie cât mai precisă, pacienții sunt rugați să prezinte investigații imagistice recente, precum un RMN, un CT sau cel puțin o radiografie panoramică 3D.
Afecțiunile sinusurilor, evaluate de Dr. Erich Martin Vyskocil
Pacienții cu afecțiuni ale nasului și sinusurilor vor putea fi consultați de Dr. Erich Martin Vyskocil, medic cu activitate universitară și supraspecializare în rinologie și chirurgia sinusurilor. Medicul a studiat la Universitatea de Medicină din Viena și are experiență în tratarea patologiilor complexe ale sinusurilor, inclusiv în cazuri recidivante sau în situații care necesită intervenții endoscopice avansate. La Alba Iulia, acesta va consulta pacienții împreună cu Dr. Lavinia Mera, medic specialist ORL.
Evaluările se adresează persoanelor cu sinuzite cronice, afecțiuni recurente ale sinusurilor, probleme ale sinusului frontal, patologii ale bazei craniului sau cazuri în care este necesară o opinie de specialitate înaintea unei posibile intervenții chirurgicale. Experiența Dr. Vyskocil include chirurgia endoscopică primară și de revizie a sinusurilor, chirurgia sinusului frontal, intervențiile pentru tumori sinonazale, decompresiile orbitale, chirurgia canalului lacrimal și procedurile endoscopice la nivelul bazei craniului. Pentru o evaluare corectă, pacienții sunt rugați să vină cu un CT de sinusuri. Poate fi acceptat și un CT de tip stomatologic, dacă imaginile includ complet sinusurile frontale și permit analizarea structurilor vizate.
Consultații de neurochirurgie cu Dr. Camillo Sherif
Pacienții cu afecțiuni neurochirurgicale vor putea fi evaluați de Dr. Camillo Sherif, medic neurochirurg austriac cu activitate universitară și experiență în tratarea patologiilor cerebrale și spinale. Consultațiile vor fi realizate împreună cu Dr. Bogdan Suciu, medic primar neurochirurg, și se adresează pacienților cu hernii de disc, dureri persistente de coloană, compresii nervoase, tumori cerebrale sau spinale, anevrisme, afecțiuni cerebrovasculare, patologii ale bazei craniului sau sindrom de tunel carpian.
În funcție de caz, consultația poate ajuta la stabilirea indicației chirurgicale sau la identificarea unor opțiuni de tratament non-chirurgical. Pe lângă chirurgia craniană și spinală, Dr. Sherif are experiență în proceduri precum decompresia spinală, fuziunea spinală, kyfoplastia, vertebroplastia și chirurgia nervilor periferici. În cazul pacienților fără indicație chirurgicală imediată, evaluarea poate orienta conduita terapeutică spre tratamente medicamentoase, infiltrații ghidate imagistic sau alte metode de control al durerii. Pentru o evaluare cât mai exactă, pacienții sunt rugați să prezinte investigații imagistice relevante: în cazul afecțiunilor coloanei, este necesar un RMN care să includă zona afectată, iar pentru suspiciuni de tumori sau leziuni maligne pot fi necesare investigații RMN și CT cu substanță de contrast. În cazul afecțiunilor cerebrale, investigațiile prezentate trebuie să fie recente, de preferat realizate în ultimele 30 de zile.
Un proiect medical dezvoltat împreună cu Clinica ATOMOS Währing din Viena
Sesiunea de consultații din 5 și 6 iunie face parte dintr-un proiect mai amplu dezvoltat de Spitalul Dr. Holhoș împreună cu Clinica ATOMOS Währing din Viena, reprezentată prin Alexandru Pop, manager al Departamentului International Business și Managementul Pacienților. Colaborarea urmărește organizarea periodică a unor vizite medicale în România, prin care pacienții să poată fi evaluați de specialiști austrieci în domenii în care este nevoie de expertiză avansată.
Parteneriatul vizează și zona oncologiei, unde evaluarea interdisciplinară are un rol important în stabilirea traseului terapeutic. Prin acest proiect, pacienții pot primi recomandări privind investigațiile necesare, opțiunile de tratament și pașii medicali care trebuie urmați ulterior. Consultațiile cu medicii din Viena vor avea loc la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia, în perioada 5-6 iunie.
Pacienții care se confruntă cu o afecțiune complexă sau care au nevoie de o opinie medicală suplimentară pot solicita îndrumare pentru alegerea consultației potrivite. Pentru programări și detalii privind documentele medicale necesare, echipa Spitalului Dr. Holhoș poate fi contactată la numărul 0358 880 006.












