Statistică: Obezitatea, o problemă de sănătate publică și în România

Obezitatea este o problemă medicală care afectează populația la nivel global. În România, spun medicii, statisticile sunt tot mai îngrijorătoare, în condițiile în care românii au o predispoziție tot mai mare pentru creșterea în greutate.

„Nici la noi în țară lucrurile nu stau bine și noi urmăm același trend defavorabil. Peste 40% din populație are un grad de exces ponderal și peste 9% din populație obeză, conform definițiilor medicale. Mult mai alarmant este faptul că la noi în țară 17% dintre copii au obezitate și trendul este crescător, iar problemele majore sunt în universul familiilor din care provin” susține dr. Șerban Vasile, medic primar chirurgie generală.

La nivel global, cifrele sunt mult mai amenințătoare, sunt de părere specialiștii.

„Este o problemă de sănătate publică, se estimează că 1 din 7 locuitori ai planetei suferă de obezitate.  Ceea ce este și mai alarmant este că se estimează că până în 2035 1 din 4 locuitori ai planetei vor avea obezitate. Mai alarmant decât aceste cifre este obezitatea la copii și adolescenți. Se estimează că până în 2035, numărul cazurilor  de obezitate pentru această categorie de vârstă se va dubla” mai spune dr. Șerban Vasile.

Obezitatea a fost declarată boală de Organizația Mondială a Sănătății. Din fericire, ață de această boală se încearcă o gamă largă de manevre terapeutice, atât medicamentoase, cât și chirurgicale pentru a lupta cu acest flagel.

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea