Sute de cazuri tratate zilnic în UPU la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași

În ultimele trei zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași s-au prezentat zilnic peste 300 de pacienți.

O cincime dintre cazurile care au ajuns la unitatea medicală au reprezentat căderile, lovirile sau agresiunile.

„Numărul de pacienţi a crescut progresiv, iar pe 3, 4 şi 5 ianuarie am avut câte 300 de prezentări în UPU. Sunt pacienţi care au ajuns la noi fie cu ambulanţele, fie cu mijloace proprii. Au fost cazuri cu urgenţe respiratorii, cum ar fi virozele şi gripele. Am avut aproximativ cinci cazuri de gripă pe zi. Au fost şi cazuri grave de bronho-pneumonii sau insuficienţe respiratorii acute. Sunt şi pacienţi care au ajuns în Terapie Intensivă”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonator al UPU – Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

 

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea