România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin în prima tranșă, iar cel mai probabil asta se va întâmpla în primul trimestru al anului viitor, a anunțat într-o…
Vaccinul împotriva COVID-19, care este dezvoltat de Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca, generează un răspuns imun foarte bun în cazul persoanelor în vârstă, categoria cu cel mai ridicat risc de…
Toate țările care sunt membre ale Uniunii Europene vor primi în același timp vaccin anti-covid, în momentul în care acesta va apărea pe piață, a anunțat Comisia Europeană. Până acum…
Început la Timișoara și continuat la București, proiectul privind realizarea unui vaccin anti-COVID în țara noastră pare să fi intrat în linie dreaptă. Specialiștii care îl realizează în prezent, din…
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite ale Americii ar putea avea un vaccin sigur şi eficient până la sfârşitul lunii octombrie, iar campania de imunizare a populației…
Dacă vaccinul împotriva COVID-19 ar fi descoperit cât mai curând, România ar fi printre statele de pe glob care nu poate asigura imunizarea populației. Țara noastră este complet nepregătită pentru…
China, țara din care a pornit pandemia COVID-19, ar putea lansa un vaccin anti-covid, disponibil pentru publicul larg, în luna noiembrie, dând peste cap și cele mai optimiste scenarii, conform…
Primele doze de vaccin anti-covid ar fi trebuit să ajungă în România în luna decembrie, dar nu este exclus să apară mici întârzieri, după ce studiile clinice pe oameni au…
Medicii epidemiologi atrag atenția că, deși posibile, mutațiile SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala infecțioasă COVID-19 sunt nesemnificative la acest moment. Iar acest lucru le va permite oamenilor de știință să…
Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat că suspendă testele clinice ale vaccinului anti-COVID pe care îl dezvoltă împreună cu Universitatea Oxford. Decizia a fost luată după ce unul dintre participanți a…
Studiile clinice pentru vaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford, ajunse în faza a treia, a testării pe oameni, au fost întrerupte pe o perioadă nedeterminată, după ce unul dintre…
Cercetătorii români au intrat, ca oamenii de știință de peste tot în lume, în cursa descoperirii unui vaccin eficient și sigur împotriva noului coronavirus. Vaccinul românesc are la bază o…
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, dr. Cristian Oancea, se teme că România ar putea înregistra un noul val de îmbolnăviri după data de 14 septembrie, când va începe…
Lumea medicală este tot mai aproape de a obține, în sfârșit, un vaccin eficient împotriva noului coronavirus. Cele mai promițătoare șanse le are în momentul de față vaccinul anti-COVID-19 al…
La nivel mondial e o cursă contra-cronometru pentru găsirea unui vaccin eficient și sigur împotriva noului coronavirus. Mai multe companii au ajuns deja în ultima fază de testare și există…
Un apel public făcut autoritățile britanice îi îndeamnă pe etnicii care trăiesc în Marea Britanie să se alăture campaniei prin care oamenii de știință caută voluntari pentru testarea vaccinului împotriva…
Vaccinul anti-covid anunțat de președintele rus Vladimir Putin săptămâna trecută, spre surprinderea și scepticismul medicilor și cercetătorilor din întreaga lume, a intrat deja în producție. Peste 15.000 de doze, primele…
Un cunoscut cercetător român din Timișoara, Virgil Păunescu, dă o veste deloc îmbucurătoare. Deși oameni de știință din toată lumea încearcă să găsească cel mai bun vaccin anti-covid, e posibil…
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat astăzi înregistrarea primul vaccin anti-covid din lume. Acesta a fost realizat de Institutul Gamaleya, în colaborare cu Ministerul Rus al Apărării. „În această dimineață,…
Există tot mai multe premise că până la sfârșitul anului ar putea fi lansat pe piață un vaccin anti-COVID. Mai multe potențiale vaccinuri se află deja sau urmează să intre…
Vești bune din partea Comisiei Europene. Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a declarat că există indicii bune ca un vaccin împotriva noului coronavirus să fie disponibil până la sfârșitul…