Tânăr rănit în urma unei explozii, transportat de urgență cu o aeronavă la Viena

O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat astăzi din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Iași – Viena, a unui pacient cu arsuri.

Pacientul are 26 de ani și a suferit arsurile, în urma exploziei unei butelii. Inițial acesta a fost adus la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, fiind investigat în cadrul secției ATI destinată pacienților cu arsuri din cadrul unității medicale.

Ulterior, s-a luat decizia transferului către o unitate medicală din străinătate, fiind agreată o clinică din Viena, Austria. Transferul s-a realizat cu sprijinul Forțelor Aeriene Române, care au pus la dispoziție cadrelor medicale o aeronavă tip C-27 J Spartan.

Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență București și ai Bazei 90 Transport Aerian.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea

Zâmbetul perfect cu ajutorul medicului stomatolog VIDEO

Stomatologia modernă se bazează exclusiv pe tehnologie și pe materiale de ultimă generație destinate tratării pacienților. Astăzi, datorită descoperirilor în domeniu, tratamentele sunt mult mai eficiente și ajută pacienții să-și…