Tipuri de investigații medicale recomandate pentru depistarea precoce a cancerului mamar  

Cancerul mamar este o afecțiune des întâlnită în rândul femeilor. Din fericire evoluția bolii poate fi oprită la timp, datorită mijloacelor de investigare mult mai performante pe care medicii le folosesc în prezent.

„Mamografia, ecografia mamară și examenul prin rezonanță magnetică la nivelul sânului cu substanță de contrast. Ele sunt cele 3 metode de diagnostic pentru cancerul mamar. Nu toate se utilizează în aceeași măsură, fiecare are anumite indicații” a declarat la Medika TV, dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar radiologie-imagistică medicală, Doctor în Științe Medicale.

Principalul avantaj al mamografiei este faptul că, datorită razelor X, poate identifica cele mai mici formațiuni de la nivelul sânului.

„Monografia este ca o radiografie a sânului, utilizează raze X. Este de mare finețe, are o rezoluție foarte mare, pentru că noi vrem să vedem lucruri foarte mici. Și atunci a fost creată această metodă specială, ce are la bază tehnologia razelor X. Mamografia se face digital de câțiva ani, ceea ce ne conferă toate avantajele digitalizării” a explicat dr. Elena Claudia Teodorescu.

Totuși, preferată de femeile care merg la consult pentru a verifica sănătatea sânilor rămâne ecografia mamară.

„Ecografia mamară este cel mai des utilizată și agreată de paciente. Este ușor acceptată de paciente, este nedureroasă, neinvazivă și îndrăgită de majoritatea pacientelor. Poate să diferențieze formațiunile chistice, de nodulii solizi. Are mai multe criterii de diferențiere între formațiunile maligne și cele benigne” a mai spus dr. Claudia Teodorescu.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes