Trăim mai mult dacă mergem pe jos. Concluziile unui studiu despre longevitate

Oamenii de știință din cadrul Universităților Kyoto și California au demonstrat faptul că mersul pe jos este benefic pentru sănătate. Este nevoie să parcurgem 8000 de pași de două ori pe săptămână pentru a trăi mai mult.

Studiul a fost realizat în Statele Unite ale Americii și a avut ca scop analiza impactului asupra vieții a mersului pe jos. Pentru realizarea cercetării, oamenii de știință din cadrul Universității Kyoto și cei ai Universității California, Los Angeles, au analizat datele oferite de cei peste 3000 de cetățeni americani care au alcătuit grupul țintă al studiului.

Astfel, s-a descoperit că persoanele care au parcurs 8000 de pași timp de două zile pe săptămână au avut 14,9% mai puține șanse de a muri într-o perioadă de 10 ani. În cazul persoanelor care au mers 8000 de pași pe zi, timp de-o săptămână, rata mortalității a scăzut cu până la 16,5%.

Beneficiile mersului pe jos

Studiul a relevat faptul că mersul pe jos aduce beneficii multiple mai ales persoanelor trecute de vârsta de 65 de ani. „Numărul zilelor în care s-au parcurs 8000 de pași a fost asociat cu o scădere a șanselor de a dezvolta o boală cardiovasculară” se arată în cercetare.

Alte date, arată faptul că în Statele Unite ale Americii un adult parcurge zilnic între 3000-4000 de pași. Făcut cu regularitate, mersul pe jos poate reduce riscul apariției diabetului, obezității și bolilor de inimă.

SURSA

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes