Ligamentele încrucișate au un rol esențial în asigurarea stabilității. În urma unor traumatisme sau din cauza trecerii timpului, acestea se pot rupe. În funcție de vârsta pacienților, medicii pot recomanda anumite tipuri de terapii.
Pacienții cu ruptură de ligament încrucișat ajung la medic din cauza durerilor. Ulterior, genunchiul se umflă, iar durerea devine tot mai greu de suportat.
„Ligamentul încrucișat este unul dintre stabilizatorii articulației genunchiului. Protejează stabilitatea genunchiului, pentru că împiedică tibia și femurul să se miște anormal la nivelul genunchiului. De multe ori, pacienții care își rup ligamentul încrucișat simt această instabilitate la nivelul genunchiului. Bineînțeles, apare și durerea intensă, iar genunchiul se umflă”, susține dr. Bogdan Ciurea, medic primar ortopedie-traumatologie, competență în chirurgia artroscopică a genunchiului, Spitalul Euroclinic – Rețeaua de Sănătate Regina Maria, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.
În cazul pacienților în vârstă, medicii recomandă tratamentul conservator pentru ruptura de ligament încrucișat. Celor tineri, mai ales dacă practică sport de performanță, le este recomandată intervenția chirurgicală.
„Pacienții se prezintă la medic, medicul investighează, face niște proceduri pentru a vedea ce este în neregulă. Ulterior, pacientul face un RMN pentru confirmare. Există două opțiuni de tratament. Pentru pacienții în vârstă, fără activitate fizică intensă, se poate merge cumva pe tratamentul conservator. În cazul pacienților tineri, situația se complică. Pe pacienții care vor să continue să facă mișcare îi sfătuim să se opereze. Operația de reconstrucție nu reprezintă o urgență imediată”, mai spune dr. Bogdan Ciurea, medic primar ortopedie-traumatologie, competență în chirurgia artroscopică a genunchiului, Spitalul Euroclinic – Rețeaua de Sănătate Regina Maria, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.












