Cancerul nu mai este demult o afecțiune diagnosticată și tratată doar de un singur medic. La nivelul spitalelor, private sau de stat, există o comisie specială dedicată acestei patologii. Conceptul de tumor board presupune ca echipe multidisciplinare de medici să acorde îngrijiri medicale pacienților oncologici.
„Statisticile spun că, față de evaluarea făcută de un singur medic, rezultatele, în urma evaluării făcute de comisia oncologică, ar fi undeva cam cu 50% mai bune pentru pacienți. Lucrurile sunt dovedite și științifice” susține dr. Florin Bobircă, medic primar chirurgie generală, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.
Rolul oricărui tumor board este de a oferi pacientului servicii medicale de calitate și șansa unui tratament care să-i îmbunătățească calitatea vieții.
„Noi ne dorim să avem o calitate a actului medical mult mai bună pentru pacienții noștri. Să avem o decizie de tratament în concordanță cu ghidurile internaționale și atunci faptul că în fiecare spital sau clinică medicală ar trebui să existe o astfel de comisie oncologică reprezintă o normalitate. Așa se tratează modern nu numai la noi, ci și în toată lumea” mai spune dr. Florin Bobircă, medic primar chirurgie generală, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.













