Vaccinarea la liber, un succes. Cazurile Timișoara și Deva o demonstrează

UPDATE

Potrivit RO Vaccinare, Maratonul Vaccinării a adunat până la final 6.722 de persoane, care au fost vaccinate. “6.722 de persoane s-au vaccinat până acum în cadrul Maratonului vaccinării de la Timișoara. 1.600 de persoane au fost programate prin platforma informatică. Alese felicitări timișorenilor!”, transmite RO Vaccinare.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Aproximativ 6.000 de oameni s-au prezentat, până duminică seara, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara pentru a se imuniza împotriva COVID-19 la Maratonul Vaccinării.

Acțiunea, fără precedent în țara noastră, a adunat circa 500 de voluntari, care i-au vaccinat pe toți doritorii. Maratonul a continuat până luni dimineață, dar pentru moment nu există o situație statistică finală a acțiunii. Cert este că și în nopțile precedente a existat o adresabilitate crescută.

Maratonul Vaccinării de la Timișoara a început vineri, 23 aprilie, la ora 16.00 și s-a încheiat azi dimineață la ora 08.00.

Proiectul a fost inițiat de Asociația pentru ATI Aurel Mogoșanu, iar oricine a vrut vaccinul a putut să fie imunizat doar cu buletinul, fără programare sau înscriere prealabilă pe platforma de vaccinare.

Tot în week-end s-a deschis și primul centru de vaccinare Drive-Thru din țară, la Deva, iar potrivit RO Vaccinare 1.241 de persoane au fost imunizate în două zile, fără programare.

“Așteptările organizatorilor primului Drive-Thru din România au fost întrecute în primele două zile: 581 de persoane vaccinate sâmbătă și 660 de persoane vaccinate duminică. Dacă vrei, se poate! Printre cele mai excentrice autovehicule: un camion de 3,5 tone și o dubă”, transmite RO Vaccinare, care anunță și deschiderea unui nou Drive-Thru la Cluj-Napoca. În ambele centre, vaccinarea se face direct în mașină, fără programare, cu vaccin Pfizer.

De asemenea, după succesul înregistrat la Maratonul Vaccinării de la Timișoara, oficialii CNCAV anunță un eveniment similar în București, în perioada 7 – 9 mai.

“Pe 7 – 9 mai va fi acest maraton al vaccinării la Bucureşti. Şi pot să spun că locaţiile vor fi două: la Sala Palatului şi Biblioteca Naţională. Ne dorim aproximativ 50 de fluxuri, 50 de cabinete de vaccinare, ceea ce înseamnă – dacă vorbim de două zile şi jumătate de activitate de vaccinare – peste 15.000 de persoane ar putea să fie vaccinate într-un singur weekend. Vom stabili tipul de vaccin, foarte probabil că vorbim de vaccin de la compania Pfizer. La fel, fără să fie nevoie de programare, trebuie să avem o promovare a evenimentului încât să afle cât mai multe persoane. Şi, prin prezentare directă, vor fi vaccinate”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes