VACCINUL ANTI COVID-19 SE PRODUCE DEJA! DEOCAMDATĂ, PE STOC! Ar putea fi administrat din toamnă

Una dintre cele mai importante știri ale ultimelor zile este aceea că vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de Universitatea Oxford, a intrat deja în producție. Studiile și testele pentru acest produs nu au fost încheiate, dar compania farmaceutică AstraZeneca a început să-l producă în încercarea de a avea stocuri, în cazul în care testele îi vor dovedi eficacitatea. Vaccinul se află în etapa testării pe subiecți umani, iar după această etapă ar putea fi autorizat, dar nu mai devreme de luna august. ”Riscul este ca vaccinul să nu funcționeze. În acest caz, vom arunca toate materialele și vaccinurile fabricate”, a declarat pentru BBC directorul executiv al AstraZeneca, Pascal Soriot.

Jumătate din stocul care va fi pregătit pentru toamnă, va fi distribuit către țările sărace, dacă rezultatul privind eficacitatea va permite autorizarea vaccinului. Pentru producerea vaccinului, AstraZeneca va încheia parteneriate. Două organizații finanțate de Bill Gates vor angaja producerea a 300 de milioane de doze până la finele anului.

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea