VIDEO Camelia Vâlceanu, Maestru Emerit al Sportului: „Contează enorm susținerea părinților”

Invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”, difuzată de Medika TV, Camelia Vâlceanu, Maestru Emerit al Sportului, a explicat cât de mult contează pentru copiii care practică sport susținerea părinților. Dacă îi simt pe adulți aproape de ei, cei mici vor reuși să obțină cele mai bune rezultate.

„Copilul poate nu realizează progresele pe care le face. Pentru el este ceva normal să aibă rezultate. Pentru părinți există însă această satisfacție, să vedem de unde am plecat și unde s-a ajuns„ spune Camelia Vâlceanu, Maestru Emerit al Sportului.

Susținerea părinților, primordială

Pe lângă muncă și disciplină, copiii care practică sport au nevoie și de susținerea părinților. Știind că cei mai sunt alături de ei, cei mici pot să obțină cele mai bune rezultate.

„Susținerea părintelui contează enorm. Ei sunt stâlpii în toată această acțiune. Dacă pierd susținerea părinților nu e bine” mai spune Camelia Vâlceanu, Maestru Emerit al Sportului.

Iar când, din nefericire, eșecul apare, antrenorii nu ar trebui să-i certe pe sportivi, mai ales dacă sunt copii. Acestora trebuie să li se explice ceea ce nu a funcționat într-un mod prietenos, astfel încât să învețe din acest eșec.

„Avem aceeași ședință tehnică după competiții unde mă feresc să spun cuvântul „greșeală” și spun „iată ce puteam să facem mai bine”. Ei înțeleg și atunci pentru viitor reușim să punctăm ceea ce putea fi mai bine pentru a avea acea medalie. Este esențial factorul emoțional. Dacă reușesc să fie stăpâni emoțional au șanse mari de câștig” mai spune Camelia Vâlceanu, Maestru Emerit al Sportului.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea