Foarte multe femei resimt dureri la nivelul sânilor, mai ales în perioada premenstruală. Din această perspectivă, medicii susțin că durerea de sâni este fiziologică și naturală, iar asta nu ar trebui să le alarmeze pe doamne sau domnișoare. Există însă și anumite dureri ale sânilor care pot fi considerate simptome ale unei afecțiuni, iar când apar trebuie investigate de medici specialiști.
„Durerile de sâni sunt foarte frecvente nu ar trebui să ne alarmeze atâta timp cât sunt legate de ciclul menstrual și se întâmplă lunar, premenstrual, ambii sâni…Astfel de dureri nu ar trebui să ne alarmeze. Sunt durerile determinate de schimbările hormonale care apar pe parcursul unei luni” susține dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar radiologie și imagistică medicală, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Durerile de sâni care ar trebui să le alarmeze pe femei se manifestă cu totul altfel. Acestea apar într-un punct fix și nu au legătură cu menstruația, spun specialiștii.
„Cele care ar trebui să ne pună pe gânduri care apar într-un punct fix și nu au legătură cu ciclul menstrual. Nu ne dor ambii sâni, nu ne dor înainte de menstruație. Ci ne doare un singur sân, într-o anumită zonă. Este o jenă permanentă. Acest semn ar trebui să ne îngrijoreze” mai spune dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar radiologie și imagistică medicală, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.












