Dependența de substanțe interzise sau alcool este o realitate dureroasă a României de astăzi. Din păcate, instituțiile statului nu sunt pregătite să facă față acestei probleme. De cele mai multe ori, inițiativele cu privire la programe de sprijin pentru persoanele care se confruntă cu problema dependențelor sunt realizate cu sprijinul organizațiilor nonguvernamentale.
Una dintre organizațiile nonguvernamentale din România care face demersuri pentru schimbarea politicilor în ceea ce privește lupta cu dependența este Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală. Într-un raport recent, oficialii asociației susțin faptul că au acordat sprijin pentru 26 de mii de persoane din țara noastră care au probleme din cauza dependenței de alcool sau substanțe interzise.
„Raportul nostru de activitate arată faptul că am ajuns într-un an la peste 26 mii de beneficiari în tot ce înseamnă informare și prevenire cu privire la adicții. Nu știu cât luptăm împotriva adicțiilor, cât mai de grabă încercăm să sprijinim populația în ceea ce reprezintă problema aducțiilor în România, adică să venim cu zona aceasta de informare și psihoeducație. Adică oamenii să înțeleagă care sunt riscurile atunci când oamenii aleg să consume și pe de altă parte și zona aceasta de a încerca de a îmbunătăți politicile publice, și clar este nevoie, mai ales dacă ne referim la tratament” susține Oana Crăciun, director comunicare Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală.
Ce este de făcut?
Reprezentanții Asociației Aliat pentru Sănătate Mintală susțin faptul că statul român trebuie să facă demersuri pentru a trata dependența.
„Ca ONG, noi am militat în ultimii ani în această direcție. Noia ca statul român să preia responsabilitatea realmente pe ceea ce înseamnă tratarea acestei boli psihice. Pentru că adicția, dependența, este ca o tulburare psihică. Este catalogată în acest fel de Organizația Mondială a Sănătății” mai spune Oana Crăciun, director comunicare Asociația Aliat pentru Sănătate Mintală.