VIDEO Părinții și educația sexuală a copiilor: Când trebuie purtate discuțiile?

Discuțiile despre sexualitate sunt, de cele mai multe ori, stânjenitoare pentru părinții. Experții în sănătate publică le recomandă adulților să fie deschiși cu cei mici și să le ofere informații despre viața sexuală atunci când aceștia le solicită. Nu există un moment potrivit pentru astfel de conversații, ele trebuie purtate indiferent de vârstă, spun specialiștii.

„Educația sexuală începe la vârste foarte fragede, făcută de părinți. Au existat discuții legate de vârstă, dar noi credem că ar trebui făcută tot timpul. Adică chiar și de la 2 ani în care se observă anumite comportamente pe care copiii nu le asociază cu o activitate sexuală însă tot ce înseamnă obiceiurile sănătoase pe care trebuie să le dezvoltăm la vârste mici legate de intimitate, legate de pudoare, de ce se întâmplă cu corpul meu în anumite etape, iar părinții au rolul de a răspunde atunci când copiii care au nevoie. Primii care fac educația sexuală sunt părinții, acasă” consideră Alexandra Miroslav, coordonatoare de programe educaționale Fundația „Tineri pentru tineri”, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Totodată, părinții sunt sfătuiți să le ofere copiilor informații relevante, în funcție de context și de ceea ce-i interesează pe cei mici legat de sexualitate.

„Ne punem problema legată de capacitatea părinților de a putea să se gândească la toate conținuturile pe care trebuie să le adresăm copiilor. De multe ori părinții se limitează la a povesti despre menstruație sau a povesti despre debutul sexual când este o vârstă pe care ei o consideră potrivită pentru astfel de discuții. Trebuie să ne gândim mai mult de atât, trebuie să ne gândim la discuții despre respectul de sine, relații și comunicare, despre multe aspecte care țin de viață” mai spune Alexandra Miroslav, coordonatoare de programe educaționale Fundația „Tineri pentru tineri”, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea