VIDEO Rolul controalelor stomatologice după încheierea unui tratament

Ca în cazul multor intervenții și în ceea ce privește tratamentele stomatologice este nevoie de controale periodice pentru a vedea felul în care evoluează starea de sănătate a pacientului. În timp, numărul vizitelor la cabinetul medicului stomatolog scade, iar pacienții își pot relua viața obișnuită.

„Atunci când un pacient se privește în oglindă și e fericit după un tratament, aceasta este bucuria noastră. E suficient. Este adevărat că arcada trebuie să fie și funcțională, ca oamul să poată mesteca și vorbi corect” spune dr. Ramona Hîrbu, medic specialist stomatologie generală, protetician, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”.

Necesitatea vizitelor periodice la medicul stomatolog

Evaluarea post intervenție este esențială mai ales din perspectiva funcționalități danturii. Fie că vorbim de implanturi sau de orice alt tratament dentar, pacientul trebuie să revină în cabinetul medicului stomatolog pentru a ști că totul este în regulă cu dantura sa, după încheierea tratamentului stomatologic.

„După ce se încheie tratamentul, pacinetul trebuie să revină în cabinet. Se fac niște programări recurente pentru anumite conroale sau retușuri ocluzale și pe măsură ce lucrurile sunt în parametri, atunci rărim aceste controale, așa cum sunt la toți pacienții, la 6 luni sau 1 an” mai spune dr. Ramona Hîrbu, medic specialist stomatologie generală, protetician, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”.

Categorii: Știri, Video
Ți-ar putea plăcea