VIDEO Zâmbet în pericol: Creștere a accidentelor dentare cauzate de trotineta electrică

Considerate o alternativă a traficului tot mai aglomerat, trotinetele electrice ne-ar putea afecta sănătatea dentară

Marile orașe sunt invadate de autovehicule, iar la orele de vârf circulația este aproape paralizată. Mulți dintre noi alegem ca alternativă mijloacele de locomoție fluide, așa cum sunt trotinetele electrice. Utilizarea lor este benefică, dar în același timp riscantă pentru că suntem mai predispuși la accidentări. Accidentele pot avea consecințe foarte grave, mai ales asupra sănătății dentare. Fracturile dentare sau chiar ale articulației mandibulei se pot produce în urma unei accidentări produse în timp ce ne aflăm pe trotineta electrică.

Trotineta electrică, între beneficiu și riscuri

Traficul tot mai aglomerat ne îndeamnă să utilizăm mijloace de deplasare care te ajută să te strecori mai repede pe străzile încărcate de mașini. Specialiștii ne avertizează însă că aceste mijloace, așa cum sunt trotinetele electrice, pot avea un impact negativ asupra sănătății dentare, având în vedere că riscurile de accidentare sunt mult mai mari.

„Cele mai periculoase mi se par aceste mijloace de locomoție foarte fluide și nu știu dacă publicul din România este pregătit pentru că traficul devine tot mai agresiv, șoferii conduc foarte puțin focusați pe ceilalți participanți la trafic deseori cine conduce o mașină este multi-tasking și așa se întâmplă aceste traumatisme cu repercusiuni destul de grave” susține dr. Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial și implantolog, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar.

Tipuri de fracturi dentare din cauza trotinetelor electrice

Fracturile dentare pe care le putem suferi în timp ce ne deplasăm cu trotineta electrică sunt de mai multe feluri și cu o gravitate diferită. Importantă este atenția pentru a evita orice fel de accidentare, atunci când circulăm cu trotinetele electrice.

„Fracturile dentare pot fi simple, precum fracturile de coroană dentară sau de smalț, până la expulzarea dintelui. Și acestea se pot duce la fracturi dentare asociate cu fracturi ale osului maxilar” susține dr. Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial și implantolog, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar.

Alte situații în care ne punem în pericol sănătatea dentară

Pe lângă utilizarea trotinetelor electrice, putem suferi accidentări la nivelul feței, afectând astfel sănătatea dentară și atunci când suntem în vacanță și practicăm sporturi de vară sau atunci când facem mișcare.

„Lucrurile simple care se pot întâmpla oriunde, pe orice teren de joacă. Ele intervin, de vârsta mică și cu atât mai multe în această perioadă se deplasează cu tot felul de mijloace de locomoție. Sporturile de vară includ multe posibile riscuri” mai spune dr. Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial și implantolog, Clinica de Implantologie Lorelei Nassar.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea