Vrei copii sănătoși? Cu cât timp înainte se pregătește o sarcină

În lumea modernă există o preocupare mai mare și studii aprofundate în legătură cu lucrurile pe care tinerele cupluri trebuie să le facă pentru a aduce pe lume copii sănătoși. În afara pledoariei actuale pentru o naștere pe cale naturală și pentru alăptare, există și alte recomandări pentru o conduită pe care mama, dar și cuplul, trebuie să o adopte, încă dinainte de momentul conceperii unui copil.

”În unele țări europene, pregătirea venirii pe lume a unui copil începe cu cel puțin un an înainte ca familia să-și propună să aibă acel copil. Această pregătire începe cu o nutriție adecvată a mamei și cu un anume tip de comportament al ei și al familiei, în general, excluzând, de pildă, categoric, consumul de alcool sau droguri. Se va vedea, mai târziu, în dezvoltarea unui copil, că primele luni de viață intrauterină contează enorm nu numai în dezvoltarea fizică a copilului, ci și în ceea ce va însemna el ca evoluție în abilitățile pe care le are, în dezvoltarea psihomotorie și în felul în care, la un moment dat, traversează o boală.” a explicat prof. dr. Mihaela Bălgrădean, medic primar pediatru și specialist nefrolog , șef secție Nefrologie la Spitalul Marie Curie, invitată la emisiunea Jurnal de viață de la Medika TV.

În perioada de viață intrauterină și în primul an de viață copilul își dezvoltă mecanismele de autoapărare în fața bolii, a subliniat prof.dr. Mihaela Bălgrădean: ”Nici un copil nu e scutit de viroze respiratorii, în perioada în care e sugar și în copilăria mică. Dar, modul în care a fost pregătit în perioada de viață intrauterină, și alimentația din primul an de viață, contează enorm. Nu degeaba există această pledoarie pentru nașterea pe cale naturală și pentru alimentația la sân. Lucrurile sunt împinse către vârsta de un an pentru că orice copil poate să-și dezvolte o imunitate și un bagaj de anticorpi, acel microbiom intestinal care este o bază de apărare în modul în care copilul se va îmbolnăvi mai târziu și gradul de suportabilitate a bolii.”

Emisiunea JURNAL DE VIAȚĂ în care este invitată prof. dr. Mihaela Bălgrădean, șef Secție Nefrologie la Spitalul Marie Curie, se difuzează la Medika Tv, luni, de la ora 18,00 și, în reluare, sâmbătă de la orele 17,00 și 21,00, iar duminică, de la ora 17,00.

Tags: , , , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes