Respectarea şi promovarea drepturilor copiilor, onorate aşa cum se cuvine de PSD

Pe 23 noiembrie se sărbătorește Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor. Este al 33-lea an în care acest eveniment este marcat și în România. Cu acest prilej, deputatul PSD Cristina Elena Dinu atrage atenția asupra respectării drepturilor ș libertăților fiecărui copil.

În discursul său, parlamentarul Cristina Elena Dinu explică politicile adoptate de PSD pentru creșterea natalității la nivel național. „Sănătatea demografică a unei ţări stă în politica de susţinere a familiei şi a copiilor. PSD, prin Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, a luat în ultima perioadă o serie de decizii pozitive ce au avut ca scop stoparea declinului demografic, a scăderii numărului naşterilor şi a diminuării fenomenului mamelor minore. De altfel, PSD a pledat permanent pentru necesitatea creşterii alocaţiilor de stat pentru copii, ca măsură de prevenire a unui dezstru demografic” susține deputatul Cristina Elena Dinu.

Totodată, Cristina Elena Dinu atrage atenția cu privire la faptul că trebuie făcute eforturi comune pentru a nu-i expune pe copii marginalizării sau discriminării. „Grija pentru copiii României este a noastră, a tuturor! Avem datoria şi obligaţia să le respectăm dreptul la sănătate, la educaţie, la o viaţă decentă şi fără griji. Trebuie să facem tot ceea ce este necesar pentru a le asigura o copilărie fericită, lipsită de griji şi de a-i proteja de discriminare, marginalizare şi violenţă ” a adăugat Cristina Elena Dinu.

Categorii: Sănătatea în România, Știri
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea

Ce rămâne între dinți după periaj și de ce contează

Periajul este foarte important pentru menținerea sănătății danturii, dar trebuie făcut corect. Dacă aplicăm greșit această metodă, atunci putem deteriora smalțul dinților sau irita gingiile. Periajul agresiv, cu presiune prea…