Utilizarea device-urilor ne poate ajuta să prevenim anumite accidente casnice sau la locul de muncă. În trecut, acest tip de accidente reprezentau un factor de risc semnificativ pentru patologia chirurgiei plastice.
„Accidentele casnice s-au accidentele de muncă au existat și vor exista mereu. Dar, am observat că odată cu evoluția tehnologiei, încet încet, și oamenii s-au mai adaptat și există severitatea acestei patologii este un pic mai redusă” susține dr. Bogdan Nițescu, medic specialist chirurgie plastică, Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri București, invitat în cadrul emisiuni „Sistemul Medikal”.
Anotimpurile care aduc pacienți la spital
Vara și iarna sunt anotimpurile în care pacienții ajung la spitalele de chirurgie plastică și arsuri. Totul din cauza accidentelor specifice care se produc în timpul acestor anotimpuri. În cazul verii, riscurile cele mai mari apar la persoanele care lucrează în aer liber, iar iernii îi sunt specifice arsurile.
„Există și o oarecare sezonalitate, în sensul în care iarna vedem mai multe arsuri, iar vara persoanele care lucrează manual, în aer liber în construcții sau în agricultură, se lovesc mai des și atunci vin la noi la spital. Astfel de cazuri ridică multe provocări. În momentul în care acești pacienți observă că au o leziune superficială la nivelul pielii, la nivelul țesuturilor moi sunt extrem de panicați și ei și pun o presiune suplimentară pe medici, față de lucrurile pe care nu le putem vedea, cum sunt patologiile de chirurgie generală” mai spune dr. Bogdan Nițescu, medic specialist chirurgie plastică, Spitalul de Chirurgie Plastică și Arsuri București.