VIDEO Importanța educației ginecologice pe înțelesul adolescentelor. Explicații oferite de medicul Oana Solomon, Centrul Medical TenMED

Pe lângă investigații și tratament, Centrul Medical TenMed și-a asumat, prin specialiștii săi, și rolul de consiliere al pacienților. Educația ginecologică, mai ales în rândul adolescentelor, reprezintă încă un subiect tabu. Medicii din cadrul Centrului TenMed sunt însă pregătiți să răspundă tuturor întrebărilor pe care tinerele le au în legătură cu acest subiect. Așa că cere-le sfatul cu încredere pentru a înțelege cum funcționează corpul tău!

„Încă e un subiect tabu. De ce la vârsta pubertății? Pentru că acum apar cele mai multe schimbări și trebuie să înțelegem prin ce trecem și ce înseamnă aceste schimbări pentru noi ca femei. Când vorbim despre adolescență vorbim despre educație ginecologică” a explicat dr. Oana Solomon, medic specialist ginecolog, Centrul Medical TenMed, invitată în emisiunea „Doctor Medika”.

Să ne cunoaștem corpul

De foarte multe ori există confuzie între educația ginecologică și educația sexuală. Educația ginecologică înseamnă dobândirea de cunoștințe despre ceea ce se petrece în corpul unei femei și schimbările care se produc în organism odată cu debutul pubertății și până la perioada menopauzei. Mai mult, tinerele sunt învățate care sunt cele mai bune metode contraceptive pentru a preveni o sarcină nedorită.

„Trebuie să înțelegem ce este menstruația, de ce mi-a venit menstruația, ce înseamnă ovulație, care sunt riscurile, cum trebuie să mă protejez. În niciun caz discuțiile nu se duc către contact sexual și debutul vieții sexuale. Ci doar să înțelegem prin ce trecem” mai spune dr. Oana Solomon, medic specialist ginecolog, Centrul Medical TenMed.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea