Marea Britanie testează excrementele animalelor de companie de teama superbacteriilor

Superbacteriile, microorganismele rezistente la antibiotice, sunt tot mai prezente în viața noastră. De aceea, oamenii de știință fac demersuri pentru a le descoperi și pentru a găsi soluții terapeutice astfel încât să le elimine. Un astfel de studiu se pregătește să se desfășoare în Marea Britanie. Experții britanici vor să descopere superbacteriile folosind excrementele animalelor de companie. Astfel, în viitorul apropiat, Guvernul Marii Britanii va solicita proprietarilor animalelor să trimită către laboratoarele acreditate pentru acest studiu probe din excrementele pisicilor sau cățeilor.

Temerile experților sunt că multe dintre animalele de companie ar putea purta bacterii greu de tratat. Acest studiu, primul de altfel, la nivel mondial, va monitoriza atât animalele sănătoase, cât și pe cele cu probleme medicale, pentru a putea indentifica superbacteriile.

Datele au arătat că aceste microorganisme se pot transmite la oameni prin contactul apropiat cu animalele.

Potrivit BBC, peste jumătate din adulții din Marea Britanie dețin animale de companie pe care le cresc în propriile lor case, ceea ce înseamnă că superbacteriile se pot răspândi ușor de la animale la oameni.

Studiul se va realiza de către Colegiul Rural din Scoția pe parcursul a 4 ani. „Această inițiativă este esențială pentru o mai bună înțelegere a transmiterii și persistenței rezistenței antimicrobiene la animalele de companie” susține John Berezowski, unul dintre cercetători.

Organizația Mondială a Sănătății arată că superbacteriile ucid anunal peste 1,2 milioane de oameni la nivel global. Pentru a preveni răspândirea lor, experții le recomandă proprietarilor să fie atenția la igienă și să se spele pe mâini după orice contact cu animalul de companie.

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea