O viață nouă pentru pacienții oncologici din Bistrița datorită mișcării

La Spitalul Clinic de Urgență din Bistrița, cadrele medicale ale secției de Oncologie oferă sprijin pacienților prin mișcare. La fiecare două săptămâni, medici și pacienți fac exerciții fizice pentru a-și îmbunătăți sănătatea mentală și pentru a-și revigora organismul măcinat de boală.

„ Peste 20 de pacienți ai Secției Oncologie medicală din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, membrii activi ai Grupului de suport psihologic, s-au înscris în aceste zile la sesiunile de terapie prin mișcare în aer liber, organizate pentru prima dată în cadrul unității medicale” potrivit unui comunicat de presă al unității medicale.

Astfel, joia, la fiecare două săptămâni, sub supravegherea medicilor, pacienții fac exerciții de respirație, mișcări pentru îmbunătățirea tonusului muscular și iau chiar și cursuri de dans, susțin reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență din Bistrița. Grupul de suport dedicat pacienților oncologici este alcătuit din psiholog, kinetoterapeut, asistent social și un dietetician.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea