Dacă în trecut consumul de droguri era asociat cu persoanele de peste 25 de anil, astăzi vârsta consumului a scăzut dramatic. Chiar și copii de 12, 13 ani consumă astăzi droguri. Motivele pentru care fac această alegere sunt însă diferite, în funcție de vârsta consumatorilor.
„Motivele care-i determină pe tineri să consume droguri sunt diferite. Unele sunt la 13 ani și altele sunt la 16 ani. Simplu vorbind, curiozitate, dorința de a avea o anumită stare, chiar influența anturajului sunt principalele motive care-i fac pe copiii de 13 ani, de exemplu, să consume droguri” susține Mihai Copăceanu, psiholog specializat în adicții, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.
În adolescență și după vârsta de 18 ani, motivele care îi fac pe tineri să consume droguri sunt însă diferite. Au legătură cu emoțiile pe care le resimt și cu primele eșecuri personale în ceea ce privește alegerea profesiei.
„Mai târziu, la liceu, problemele de natură emoțională, micile depresii, despărțirile, insuccesele, chiar și negarea emoțională îi determină să consume droguri. Chiar și primul an de facultate poate fi un factor de risc pentru că mulți tineri pleacă în orașe mari și nu mai sunt supravegheați de părinți ca atunci când erau acasă” mai spune Mihai Copăceanu, psiholog specializat în adicții, invitat în cadrul emisiunii „Medika Antidrog”.