VIDEO Simptome ale inimii bolnave. Cum le recunoaștem?

Alimentația nesănătoasă și stresul reprezintă factori de risc și pentru bolile inimii. Atunci când inima se îmbolnăvește ne confruntăm cu o serie de simptome csre trebuie să ne trimită cât mai repede la medic.

„În primul rând apare oboseala, apar palpitații, apare neputința de a face un efort care în trecut era practicat fără probleme. În principal simptomul cel mai important este o durere precordială, e ca o gheară care strânge inima și care iradiază în anumite părți ale corpului, precum mâna stângă, mandibulă sau în zona stomacului, astfel că mulți bolnavi cred că ai probleme gastrice„ susține dr. Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, supraspecializat în chirurgie vasculară, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Efortul și accentuarea simptomelor

De cele mai multe ori, aceste simptome descrise de dr. Călin Popa apar atunci când facem efort. Apar la efortul intens, apoi sunt tot mai prezente, chiar și în momentele de repaus.

„Aceste simptome apar la efort, în funcție de important leziunilor vasculare-coronariene. Efortul la care apar este mai întâi mare, dar treptat pe măsură ce boala se agravează, efortul este din ce în ce mai mic și se ajunge la acea situație în care resimțim aceste dureri chiar și în repaus. Atunci situația e gravă” mai spune dr. Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, supraspecializat în chirurgie vasculară, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea