Alexandru Rogobete: „Directorul DSP Constanța va fi demis de astăzi”

Într-o declarație publică referitoare la concluziile Raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătății, realizat în urma controlului efectuat la spitalul privat din Constanța, Alexandru Rogobete susține că va solicita demisia directorului DSP Constanța. Datele au arătat că autorizația sanitară de funcționare pentru această unitate medicală a fost eliberată de Direcția de Sănătate Publică din Constanța fără respectarea legislației în vigoare.

„Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa va fi demis începând cu data de astăzi iar la nivelul unităţii sanitare a fost retrasă autorizaţia de funcţionare pentru blocul operator şi pentru secţia de terapie intensivă până la intrarea în legalitate, conform legislaţie în vigoare” susține ministrul Sănătății.

Totodată au fost aplicate și sancțiuni de 60 mii de lei, la nivelul unității medicale. În ceea ce privește verificările efectuate în urma morții tinerii care și-a adus pe lume copilul al spitalul privat din Constanța, ministrul Sănătății susține că așteaptă concluziile verificărilor pe care le realizează Colegiul Medicilor.

„ Nu mă pronunţ cu privire la o posibilă culpă medicală. În momentul de faţă există o anchetă a Colegiului Medicilor, care analizează foile pacienţilor, conduita terapeutică şi sigur că vor veni cu un răspuns, dacă există sau nu o situaţie de malpraxis. Însă, din punct de vedere administrativ, ca ministru al Sănătăţii, nu pot tolera ca acest lucru să continue la infinit” a mai spus Alexandru Rogobete.

Date cu privire la concluziile Raportului Corpului de Control al Ministerului Sănătății puteți citi aici.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea