Ministrul Sănătății susține că posiblitatea cumulării pensiilor cu salariul se menține și anul viitor, cu prioritate pentru domeniul sănătății.
Alexandru Rogobete consideră că este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniştii cu experienţă, în special în specialităţile deficitare, acolo unde fiecare medic contează.
„”Ce am spus se întâmplă: prin decizii asumate şi modificări legislative clare, reaşezăm sistemul de sănătate, eliminăm blocajele administrative şi asigurăm continuitatea actului medical pentru pacienţi şi personalul medical. Astăzi, în şedinţa de Guvern, am modificat Legea sănătăţii exact în această direcţie. Am creat cadrul pentru ajustări legislative necesare, inclusiv cele legate de recunoaşterea profesională şi eliberarea documentelor de atestare profesionalǎ, astfel încât resursa umană din sănătate să fie protejată, iar timpii de eliberare a documentelor sǎ fie cât mai scurţi” spune Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Spitalele pot organiza concursuri și examene
Ministerul Sănătății a depus la Guvernul României un memorandul prin care s-a solicitat aprobarea pentru organizarea de concursuri și examene în cadrul spitalelor, demersul fiind aprobat.
„Sănătatea trebuie să meargă înainte. Aducem, în acelaşi timp, claritate pentru medici şi farmacişti. Cei care au intrat deja în sistem şi devin ulterior cadre didactice îşi pot continua activitatea clinică fără birocraţie suplimentarǎ. Integrarea clinică se face simplu, prin adaptarea raportului de muncă, astfel încât experienţa şi competenţa să rămână lângă pacient” spune Rogobete.













