Program extins pentru Ambulatoriile de specialitate. Pot rămâne deschise până la ora 20:00

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății a precizat faptul că Ambulatoriile de specialitate își organiza activitatea astfel încât să rămână deschise până la ora 20:00.

Măsura nu se aplică uniform, ci depinde foarte mult de posiblitățile fiecărei unități medicale, dar și de adresabilitate.

„În ședința de Guvern de astăzi, am făcut un pas important pentru organizarea corectă a sistemului de sănătate. Prin modificările legislative adoptate, punem ordine în modul în care funcționează spitalele publice: reguli mai clare, responsabilități bine definite și organizare adaptată realității fiecărei unități medicale. Ambulatoriile de specialitate pot fi organizate mai eficient, inclusiv cu program extins până la ora 20:00, acolo unde există adresabilitate și capacitate. (…) ” susține Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Oficialul a mai arătat faptul că se fac demersuri și pentru îmbunătățirea finanțării acordate Ambulatoriilor de specialitate.

„Facem, în același timp, pasul necesar în finanțare: ieșim treptat din logica ‘numărului de paturi’ și mergem către o finanțare care reflectă activitatea reală din spitale – servicii medicale efectiv realizate și răspuns concret pentru pacient” a mai spus Alexandru Rogobete.

Categorii: Exclusiv
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea