România înregistrează printre cele mai scăzut rate de vaccinare, pentru toate categoriile de vaccin. Acest fenomen expune populația la îmbolnăviri severe, dar și complicații și decese ce au drept cauza boli ce pot fi prevenite prin vaccinare.
Institutul Național de Sănătate Publică arată că acoperirea vaccinală în România este de 55% pentru vaccinurile din Planul Național de Vaccinare, 47% pentru ROR și doar 6,1% pentru vaccinarea antigripală.
„Aceste procente reflectă că aproape jumătate dintre copiii eligibili nu sunt protejați prin vaccinare împotriva unor boli care pot avea o evoluție severă. Inclusiv vaccinarea împotriva HPV, care previne cancere evitabile, rămâne subutilizată, lăsând generații întregi expuse unor riscuri grave pe termen lung” potrivit Forumului Român Pro-Vaccinare, notează Agepres.
În România există vaccinuri gratuite, mai ales pentru copii, prin Programul Național de vaccinare, iar unele seruri sunt compensate integral pentru persoanele cu boli cronice sau din grupele la risc. Cu toate aceste măsuri, vaccinarea este insuficientă.
Principala cauză care determină această atitudine împotriva vaccinării este generată de dezinformare și scăderea încrederii în beneficiile pe care le are prevenția.
„Acoperirea vaccinală atât de scăzută este inacceptabilă. A atins un nivel chiar mai mic decât în anii în care aveam probleme cu aprovizionarea. Astăzi avem vaccinuri, sunt compensate, dar nu le facem. Nu suntem suficient de conștienți de pericolele reale la care ne expunem” potrivit medicului Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei.












