Încrederea în sfaturile medicale oferite pacienților. Dr. Lorelei Nassar: Ne interesează binele real, nu cel imaginar al pacientului VIDEO

Foarte mulți pacienți ajung la medicul stomatolog cu așteptări nerealiste în privința tratamentului. Rolul medicilor este de a le explica acestor pacienți care este conduita terapeutică potrivită lor. Nu toți sunt însă de acord și acceptă sfaturile medicale.

„Îi explicăm de mai multe ori. Am avut situații în care după aceste explicații și, în aparență, convingând pacientul că nu este cazul la el să-și facă așteptări suprarealiste, el s-a dus la alt cabinet unde i s-a făcut tratamentul pe care-l dorea” susține dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie în cadrul Clinicii Lorelei Nassar, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.

Mai mult, dr. Lorelei Nassar recomandă specialiștilor să-și îndrepte atenția către binele real al pacienților, nu către binele imaginar al acestora.

„În ce ne privește, noi preferăm să fim deontologic și etic corecți și să mergem către binele real al pacienților. Nu vrem să fim comercial corecți și să mergem către binele imaginar al pacientului” mai spune dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie în cadrul Clinicii Lorelei Nassar, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.

Totodată, este necesar ca pacienții să beneficieze de investigații paraclinice înainte de aplicarea oricărui tratament stomatologic

„Aceste investigații paraclinice, nu sunt numai necesare, ci fac parte din întregul complet al pacientului. Ele pot să servească și peste 6 ani pentru ca să reconstruim statusul pacientului” mai spune dr. Lorelei Nassar, medic stomatolog, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie în cadrul Clinicii Lorelei Nassar, invitată în cadrul emisiunii „Doza de prevenție”, prezentată de Dorina Pîslaru.

 

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea