Lucrările la noul pavilion medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Galați au intrat într-o nouă etapă, după relocarea tuturor rețelelor de utilități, în prezent desfășurându-se pregătirile pentru turnarea fundației viitoarei clădiri, a anunțat președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
„Pe șantierul noului pavilion medical de la Spitalul de Boli Infecțioase «Sf. Cuvioasa Parascheva» din Galați au fost relocate, pe noile trasee, toate rețelele de utilități – apă și canalizare, gaze, abur și termoficare, energie electrică. În paralel, se lucrează la egalizarea terenului și la armarea fundației viitoarei unități medicale”, a declarat Costel Fotea.
Potrivit acestuia, noul pavilion este realizat în urma unei investiții de 17,3 milioane de lei a Consiliului Județean Galați și va avea o capacitate de 58 de paturi. Clădirea va înlocui actualul Pavilion B, vechi de peste 100 de ani, care nu mai îndeplinește standardele tehnice și medicale necesare desfășurării activității spitalicești.
Conform lui Costel Fotea, unitatea medicală, cu o suprafață de aproape 1.200 de metri pătrați, va fi finalizată până la sfârșitul acestui an și va include cabinete dotate cu echipamente de ultimă generație, saloane pentru pacienți și săli de tratament amenajate la cele mai înalte standarde.
Spitalul va beneficia și de un sistem automatizat de management (BMS), care va optimiza costurile de operare și va asigura controlul eficient al climatizării, încălzirii și iluminatului, a mai transmis președintele Consiliului Județean Galați.












