EXCLUSIV! Medic rezident, dosar penal după ce a refuzat internarea, în urma testării pozitive COVID-19

Un medic rezident ortoped va fi cercetat penal după ce, testat pozitiv cu COVID-19, a refuzat, inițial, să fie internat în spital. Bărbatul de 37 de ani a fost cu greu convins să accepte spitalizarea după ce, vineri seara, a fost depistat pozitiv. După ce i s-au prelevat probe pentru testare, medicul rezident nu a mai așteptat rezultatele la domiciliul din București și s-a deplasat la locuința socrilor, într-o comună buzoiană. Vineri seară, rezultatul testului a arătat că rezidentul este infectat cu SARS-CoV-2. A doua zi, la  insistențele oficialilor din Direcția de Sănătate Publică Buzău, a mers la Secția Infecțioase a Spitalului Județean, dar a refuzat internarea. El a revenit la locuința socrilor pentru ca, după câteva ore, să fie preluat și transferat la un spital din Capitală. Toată această mobilizare de forțe, cu participarea echipajelor medicale, a polițiștilor și jandarmilor, a condus, în final, la deschiderea unui dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dosar instrumentat de polițiștii din Buzău.

Surpriza testării pozitive, dintr-o precauție a Spitalului Militar

Confirmarea infectării a venit după ce medicul parcursese etapa de autoizolare. În mod normal, el putea ieși în comunitate fără să mai fie testat. Testarea s-a făcut în cadrul unei măsuri suplimentare dispuse de comanda Spitalului Universitar de Urgență Militar Central, unde rezidentul își făcea o parte din stagiu, el fiind cadru civil, nu militar. A fost un filtru care s-a dovedit a fi foarte bun, după cum ne-a explicat dr. Valeriu Gheorghiță, medic militar infecționist la Spitalul Militar Central ”Carol Davila”: ”Rezidenților din Secția Ortopedie li s-a recomandat să meargă acasă, încă din 24 martie, ca urmare a restrângerii activității și din rațiuni epidemiologice. După această dată, un coleg rezident a fost diagnosticat pozitiv, într-un alt spital din București. În urma anchetei epidemiologice, au fost identificați contacții apropiați, printre care și medicul rezident despre care vorbim azi. Era asimptomatic și a fost declarat la DSP ca și contact, a fost trimis în autoizolare până pe 2 aprilie și a rămas asimptomatic în toată această perioadă. Pentru că la nivelul SUUMC ”Carol Davila” reintrarea în activitate se face doar în urma testării, chiar dacă nu se punea problema să revină, a fost chemat pentru testare pe 9 aprilie. Au fost urmate toate precauțiile standard pe care le presupune procedura, s-au prelevat probe , iar recomandarea, după recoltare, a fost să rămână în izolare, deși acest lucru nu era obligatoriu, conform protocolului. El era o persoană care trecuse de perioada de autoizolare și era asimptomatică.”

După data de 9 aprilie, medicul rezident nu a mai rămas la domiciliul din Capitală, ci a mers la socrii săi, în localitatea buzoiană Potoceni. Acolo se afla și vineri seara când cei de la Spitalul Militar l-au sunat să îl anunțe că a fost testat pozitiv cu COVID-19.  ”Nu mai era la domiciliul din București și am procedat la raportarea cazului la DSP-ul de apartenență. Considerăm că SUUMC a avut o atitudine preventivă pentru că a decis testarea persoanelor care ies din autoizolare, chiar asimptomatice fiind. Astfel, am putut preveni răspândirea de la o persoană pozitivă COVID-19, asimptomatică, la restul personalului medical evitând chiar închiderea unei secții întregi.” a completat dr. Valeriu Gheorghiță.

Ce anunță DSP Buzău, Prefectura și Poliția

”În seara zilei de 10 aprilie, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a fost înştiinţată de către medicul infecţionist al Spitalului Militar Central Bucureşti despre existenţa unui medic, al unităţii sanitare menţionate, în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieşit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă. Persoana în cauză s-a dovedit necooperantă şi a refuzat ideea internării voluntare în orice unitate sanitară din Bucureşti sau din Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu”, a transmis Prefectura Buzău.
În cele din urmă, pacientul a acceptat examinarea medicală de către un medic infecţionist al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, în urma căreia a primit recomandarea de internare într-o unitate sanitară.
Ulterior, su sprijinul jandarmilor şi al poliţiştilor, ortopedul a acceptat să fie transportat cu o ambulanţă specială către Spitalul V. Babeş din Capitală.
Direcția de Sănătate Publică a demarat în acest caz o anchetă epidemiologică pentru a stabili numărul exact al contacților bărbatului. De asemenea, polițiștii i-au întocmit dosar penal medicului pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Categorii: Eveniment, Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum trebuie să arate farfuria sănătoasă VIDEO

Conceptul de farfurie sănătoasă se referă la tipul de alimente pe care trebuie să le consumăm, astfel încât să beneficiem de resursele de vitamine și minerale necesare corpului astfel încât…