A treia zi cu peste 19 mii de cazuri. Cea mai mare incidență este în Cluj

Autoritățile de la București anunță, sâmbătă, că au fost înregistrate 19.371 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 278 mai puțin decât în ziua anterioară. 1.906 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Cu aceste cifre, România trece de pragul de două milioane de îmbolnăviri de la debutul pandemiei.

Cea mai mare incidență a cazurilor COVID-19 raportat la mia de locuitori este în Cluj – 13,2, Timiș – 10,91, Ilfov – 9,66 şi în București – 8,77. Evoluția din ultimele șapte zile se poate observa în graficul de mai jos:

În intervalul 21.01.2022 (10:00) – 22.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 48 de decese (23 bărbați și 25 femei), dintre care 4 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj,  Galați, Harghita, Maramureș, Neamț,  Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Decese pe categorii de vârstă:

5 la categoria de vârstă  50-59 ani;

10 la categoria de vârstă 60-69 ani;

14 la categoria de vârstă 70-79 ani ;

19 la categoria de vârstă peste 80 ani.

46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 4 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județul Neamț, în luna decembrie 2021.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 5.548, cu 143 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 582 de persoane, cu 18 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 582 de pacienți internați la ATI, 70 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 490 sunt minori, 486 fiind internați în secții, cu 13 mai mult decât în ziua anterioară și 4 la ATI, cu 8 mai puțin decât ziua anterioară.

Ți-ar putea plăcea

De interes