Angajați de la Ambulanța București, infectați pe bandă rulantă! Managerul SABIF: “M-a mai durut în gât, m-am testat în privat!”

Mii de cadre medicale s-au infectat cu noul coronavirus de la începutul pandemiei. Potrivit celor mai recente informații furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, 1 din 62 de pacienți care au primit un test pozitiv pentru infecția cu noul coronavirus a fost cadru medical.

Aproape că nu există instituție medicală în care să nu fi fost înregistrate cazuri de COVID-19. Iar unele dintre ele chiar au avut probleme serioase din acest motiv.

Un astfel de caz este și cel al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. Peste 200 de angajați ai SABIF au fost testați pozitiv de la începutul pandemiei. Cei mai mulți au avut forme ușoare de boală, după cum a spus, la Medika TV, managerul SABIF, dr. Alice Grasu.

Pe parcursul celor 10 luni de pandemie am avut și noi peste 200 de colegi care s-au infectat. În prezent sunt 31 de persoane bolnave. Am avut și câte 40 de colegi bolnavi constant, în același timp, în ultimele luni.  Avem colegi care nu au trecut ușor prin boală. Avem 4 colegi care după 2 luni nu au putut reveni la serviciu, pentru că încă au probleme. În rest au trecut mai ușor peste boală”, a declarat managerul de la Ambulanța București.

Întrebată de moderatoarea emisiunii Medika special, Dana Chera, dacă a avut la rândul său un test pozitiv, Alice Grasu a mărturisit că nu a avut nici un test pozitiv, deși a făcut mai multe. În mod surprinzător, deși conduce cel mai mare serviciul de ambulanță din țară, s-a testat la privat. Dr. Grasu a explicat și că angajații SABIF au fost testați în permanență cu ajutorul unui sponsor.

M-a mai durut câteodată în gât, m-a mai durut câteodată capul și atunci mi-am făcut teste rapide și de vreo două ori m-am testat în privat, pentru că m-am gândit, luând contact cu colegi pozitivi, că aș putea fi infectată. Noi avem o sponsorizare din partea unei firme de bine, o firmă  de asigurări care de începutul pandemiei a sponsorizat testele pentru toți colegii mei, la Institutul Cantacuzino. Și ori de câte ori e nevoie, noi ne testăm”,  a explicat dr. Grasu la Medika TV.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes