ASSMB instruiește personalul medical școlar

Personalul medical care profesează în cadrul școlilor din București beneficiază de cursuri de perfecționare profesională, în cadrul unui proiect al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

Primele întâlniri au vizat sesiuni de instruire dedicate promovării sănătății și prevenirii comportamentelor de risc în rândul elevilor.

„De ce este important? Sănătatea în școală nu înseamnă doar absența bolii, ci un mod de viață care sprijină învățarea, concentrarea, relațiile pozitive și echilibrul interior al copiilor și adolescenților. Adolescența este o “fereastră critică” pentru formarea obiceiurilor pe termen lung” susțin oficialii ASSMB.

La eveniment au participat 20 de cadre medicale școlare – medici și asistenți – care prin implicarea lor contribuie zi de zi la menținerea sănătății copiilor și adolescenților din unitățile de învățământ. Schimbul de experiență, discuțiile aplicate și exemplele din teren au făcut din această întâlnire un moment valoros de învățare și colaborare.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea